Poveştile locurilor


Saschizul are o bogată moștenire arhitecturală, culturală, naturală și gastronomică. Alături de Cetate , construită cu scop de apărare și care este clasificată ca Monument Național de categoria A (se spune că la construcția acesteia ar fi participat alte 6 sate indicând un rol regional și că cei care treceau prin Saschiz în acea perioada trebuiau să ducă materiale de construcție până sus, un fel de taxă de trececere), Biserica Fortificată Sfântul Ștefan este inclusă în lista monumentelor UNESCO ceea ce aduce o recunoaștere internațională a valorii arhitecturale a edificiului și contribuie la dezvoltarea turistică a localității.

Mai mult...

Vom povesti în acest articol despre un alt monument istoric local cu o importanţă deosebită - Biserica fortificată evanghelică Sf. Ştefan. Edificiul face parte din situl Sate cu biserici fortificate din Transilvania, înscriind Saschizul în Lista Paatrimoniului Mondial UNESCO încă din 1999, alături de siturile rurale Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Viscri şi Valea Viilor. Aceasta a fost prima biserică - reduit din Transilvania, proiectată să aibă un rol dublu: de loc de cult dar şi de refugiu şi apărare a locuitorilor în caz de pericol.

Mai mult...

Cetatea de refugiu din secolul IV este un monument istoric foarte important din zona noastră şi un obiectiv turistic de interes naţional şi internaţional. Atât despre cetate cât şi despre rânduiala localnicilor din Saschiz aflăm astăzi prin intermediul următorului pasaj extras din cartea “Siebenburgen Land und Leute” de Charles Boner (Leipzig, 1868).

Mai mult...

Brotjloa (săsește) - Breitlai (germană) – Brigloa (fonetic, în română), in traducere, "strada argiloasă” sau strada lutului = pământ galben, propice pentru olărit. Nu întâmplător, Saschizul este renumit pentru dezvoltarea acestui meșteșug.

Mai mult...

Vă invităm alături de noi într-o călătorie imaginară în trecut, pe vremea când apărea strada despre care se spune că ar fi primul loc unde s-au așezat întemeietorii localității Saschiz, şi anume Fäschergoass(în săsește), Fischer Strasse (în germană) sau Feșălgos cum pronunță românii. Aici au fost construite primele case din Saschiz. Denumirea s-ar traduce mot-à-mot ca ,,Strada Peștilor” datorită localizării tipice săseşti, în linie, de-a lungul unui curs de apă (în cazul nostru, pârâul Valea Scroafei sau Valea Zavei conform pr. Johannes Halmen), această structură a satelor de secol al XIII-lea adusă de coloniștii germani păstrându-se până în zilele noastre în zona satelor săsești din Transilvania. De asemenea, documente istorice atestă existența în jurul anului 1400 a unei mori amplasate pe malul pârâului care trecea prin mijlocul satului.

Mai mult...