Saschizul are o bogată moștenire arhitecturală, culturală, naturală și gastronomică. Alături de Cetate , construită cu scop de apărare și care este clasificată ca Monument Național de categoria A (se spune că la construcția acesteia ar fi participat alte 6 sate indicând un rol regional și că cei care treceau prin Saschiz în acea perioada trebuiau să ducă materiale de construcție până sus, un fel de taxă de trececere), Biserica Fortificată Sfântul Ștefan este inclusă în lista monumentelor UNESCO ceea ce aduce o recunoaștere internațională a valorii arhitecturale a edificiului și contribuie la dezvoltarea turistică a localității.
Dedicată Sfântului Ștefan, biserica a fost construită în stil gotic târziu, originalitatea ei fiind dată de faptul că a fost gândită de la bun început cu dublă funcționalitate – adica vea rol de biserică și în același timp rol de apărare. Datorită distanței între Biserică și Cetate, Biserica a devenit principalul loc de refugiu al localnicilor în cazul unui atac. Șantierul a fost deschis în anul 1493 și de atunci și până la finalizarea lucrărilor, respectiv în anul 1525, saschizenii au primit mai multe scutiri de impozite din partea autorităților, putându-se concentra pe construcție. Infrastructura zidită a bisericii este regulată, construită din piatră de râu și gresie nisipoasă locală, de dimensiuni variabile, cu folosirea unor cantități de mortar din var și nisip.
Biserica se află în piața centrală a localității (Mëort), având în imediata vecinătate clădirile reprezentative precum: casa parohială, școala veche, căminul cultural (sala comună) și primăria.
Trecem pe lângă Primărie, continuam spre Hanul Cetății și trecem strada in direcția școlii actuale, care poartă numele Ion Dacian ( cantăreț de operetă născut în Saschiz, fiu de preot ortodox). Spre bucuria localnicilor, de câte ori revenea în satul natal, oferea câte o reprezentație artistică. Astăzi, Teatrul Național de Operetă și Musical din București îi poartă de asemenea numele).
Urcăm pe lângă școală, pe ulița bisericii (Kirchgȯissken), ajungem în Brigloa (Brotjloa), iar în partea stângă avem Cimitirul Sașilor - Kiennengsbierch. Legat de ,,Dealul Regelui” din Monografia comunei Saschiz afăm că terasarea cimitirului evanghelic se datorează medicului 𝐌𝐢𝐜𝐡𝐚𝐞𝐥𝐑𝐞𝐭𝐡𝐞𝐫 (1890- 1945) ,,𝘶𝘯𝘮𝘰𝘥𝘦𝘭𝘥𝘦𝘪̂𝘯𝘨𝘳𝘪𝘫𝘪𝘳𝘦𝘢𝘣𝘰𝘭𝘯𝘢𝘷𝘪𝘭𝘰𝘳𝘥𝘪𝘯𝘚𝘢𝘴𝘤𝘩𝘪𝘻𝘴̧𝘪𝘥𝘪𝘯𝘤𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘵𝘢̆𝘵̧𝘪𝘭𝘦𝘪̂𝘯𝘷𝘦𝘤𝘪𝘯𝘢𝘵𝘦, 𝘪𝘮𝘱𝘭𝘪𝘤𝘢𝘵𝘥𝘦𝘢𝘴𝘦𝘮𝘦𝘯𝘦𝘢𝘪̂𝘯𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘪𝘯𝘢𝘱𝘳𝘰𝘧𝘪𝘭𝘢𝘤𝘵𝘪𝘤𝘢̆”, dar și că sașii aveau reguli stricte la înmormântări: ,,𝘥𝘶𝘱𝘢̆𝘪𝘯𝘵𝘳𝘢𝘳𝘦𝘢𝘪̂𝘯𝘤𝘪𝘮𝘪𝘵𝘪𝘳𝘶𝘭𝘥𝘪𝘯𝘋𝘦𝘢𝘭𝘶𝘭𝘳𝘦𝘨𝘦𝘭𝘶𝘪 /𝘒𝘰𝘯𝘪𝘨𝘴𝘣𝘦𝘳𝘨, 𝘤𝘦𝘭𝘤𝘢𝘳𝘦𝘷𝘰𝘳𝘣𝘦𝘢𝘱𝘳𝘪𝘮𝘦𝘢𝘢𝘮𝘦𝘯𝘥𝘢̆. (...) 𝘋𝘶𝘱𝘢̆𝘪̂𝘯𝘨𝘳𝘰𝘱𝘢𝘳𝘦, 𝘭𝘢𝘤𝘰𝘣𝘰𝘳𝘢̂𝘳𝘦𝘢𝘥𝘪𝘯𝘤𝘪𝘮𝘪𝘵𝘪𝘳, 𝘵𝘰𝘢𝘵𝘢̆𝘷𝘦𝘤𝘪𝘯𝘢̆𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢𝘱𝘳𝘪𝘮𝘦𝘢𝘰𝘱𝘢̂𝘪𝘯𝘦𝘴̧𝘪-𝘰𝘷𝘦𝘢𝘥𝘳𝘢̆𝘥𝘦𝘷𝘪𝘯.” Și in ziua de azi, puținii sași care au mai rămas în Saschiz organizează în fiecare primăvară câte o acțiune de curățenie în cimitir. Poveștile localnicilor spun că dealul se numește Dealul Regelui deoarece regele (despre care rege nu este foarte clară informația) pasionat fiind de cai și călărie, s-ar fi oprit în drumul lui prin zonă și la noi pentru a vedea herghelia satului, situată în apropiere.
De aici, continuăm urcarea și putem ajunge ușor la Loaroich ,,în Brazi”, locul tradiţional de organizare a serbărilor câmpenești de către sași, teren de sport apoi o bună bucată de vreme şi loc de camping vara, pe durata organizării concursului de biciclete TBT Race. Recent au existat discuții despre cum ar putea fi readus la viață acest loc atât de îndrăgit de către toți localnicii.
Traversând terenul, la capătul acestuia găsim o potecă de pământ pe care coborâm spre Loabroannen (Fântâna Lebran). Legenda spune că cei care beau apă proaspătă, direct de la Lebran, se vor stabili la Saschiz!
Turul continuă pe strada Laigas - Loagoass (strada lutoasă) și undeva la mijlocul ei ne putem opri la Atelierul de ceramică. Saschizul a fost un centru regional renumit pentru acest meșteșug pierdut pentru mulți ani dar revitalizat când Fundația ADEPT Transilvania împreună cu autoritatea locală au făcut un efort comun. De pe website-ul fundației aflăm următoarele: „ADEPT, cu sprijinul Fundației Camelia Botnar și a Primăriei Saschiz, a înființat și deschis un Atelier de Ceramică permanent în Saschiz, cu scopul de a contribui la renașterea meșteșugurilor tradiționale din zona Târnava Mare, combinând tehnicile tradiționale ale olăritului cu beneficiile tehnologiei moderne, îmbunătățind astfel calitatea și rezistența acestor opere de artă, dar și de a încuraja turismul și educația, oferindu-le turiștilor și celor dornici să învețe, posibilitatea de a participa la ateliere de lucru interactive.”
Vasele de ceramică pot fi achiziționate din Centrul de Informare Turistică Saschiz, iar, la cerere, putem să vă oferim și obiecte personalizate.
Saschiz a fost un vechi centru de olărit, renumit pentru culoarea albastră și tehnica specială de decorare, încă din anii 1700.
Sașii ce au trăit în Saschiz de-a lungul anilor nu au fost doar fermieri. Ei au avut și bresle ale meșteșugarilor, prin care s-a transmis mai departe meșteșugul olăritului. Documentele atestă pe teritoriul comunei existența meșterilor olari, care și-au croit loc printre celelalte bresle tradiționale ale secolului al XVII-lea: pielari, cojocari, fierari sau tâmplari.Ceramica de Saschiz se distinge prin piesele de albastru-cobalt pe care motivele sunt realizate manual. Acest tip de ceramică a fost creat în secolul al XVII-lea, dar, din păcate, din motive necunoscute, formula a fost pierdută.Prin forma și tehnica sa perfectă, decorarea săsească în albastru cobalt a ocupat un loc special în printre celelalte tipuri de ceramică din Transilvania și a captat interesul cercetătorilor încă de la finele secolului al XIX-lea.”
Revenim la punctul de plecare parcurgând ulița din imediata apropiere a atelierului denumita Biëlegoissken. Se spune că aici erau unele dintre cele mai vechi case din Saschiz, făcute din chirpici.
Sursa și mai multe detalii www.fundatia-adept.org