Anul European Al Tineretului

06.05.2022
Știri

Vrem să vă povestim despre 2022 - #AnulEuropeanAlTineretului declarat astfel de către Uniunea Europeană. Centrul de Voluntariat Saschiz este o organizație non-guvernamentală care cu ajutorul tinerilor voluntari (atât locali cât și internaționali) implementează proiecte în folosul comunității din Saschiz. Ne bucurăm, așadar, că tinerii sunt prioritizați la nivel european, și vă invităm să citiți și continuarea articolului pentru a afla mai multe detalii. De-a lungul anilor au fost lansate numeroase programe dedicate tinerilor, de la celebrul program de schimburi Erasmus, inițiat în 1987. Scopul principal în concentrarea acestui an asupra tinerilor este includerea lor și priorităților acestora în elaborarea politicilor viitoare, precum și organizarea de activități dedicate tinerilor în întreaga UE.

Pe parcursul anului 2022, Comisia va coordona o serie de activități în strânsă legătură cu Parlamentul European, statele membre, autoritățile regionale și locale, organizațiile de tineret și tinerii înșiși. Programele existente ale UE dedicate tineretului, cum ar fi 𝗘𝗿𝗮𝘀𝗺𝘂𝘀 + și Corpul European de Solidaritate, vor juca, în mod evident, un rol central în atingerea scopului propus.
Astfel, tinerii europeni vor beneficia de multe oportunități de a dobândi cunoștințe, aptitudini și competențe pentru dezvoltarea lor profesională și de a-și consolida angajamentul civic pentru a modela viitorul Europei. Află mai multe: https://europa.eu/youth/year-of-youth_ro
Pentru a onora, sprijini și implica tinerii la toate nivelurile, Anul european al tineretului va urmări patru obiective:
●Reînnoirea perspectivelor pozitive pentru tineri, cu un accent deosebit pe efectele negative pe care pandemia de COVID-19 le-a avut asupra lor, subliniind totodată modul în care tranziția verde și cea digitală și alte politici ale Uniunii oferă oportunități pentru tineri și pentru societate în general;
●Sprijinirea tinerilor, inclusiv prin activități pentru tineret, în special a tinerilor cu mai puține oportunități, din medii defavorizate și diverse sau care aparțin unor grupuri vulnerabile și marginalizate, pentru a dobândi cunoștințe și competențe relevante și pentru a deveni astfel cetățeni activi și implicați, inspirați de un sentiment european de apartenență;
●Sprijinirea tinerilor pentru a înțelege mai bine și a promova activ diferitele oportunități de care dispun, fie de la nivelul UE, fie de la nivel național, regional sau local, pentru a sprijini dezvoltarea personală, socială, economică și profesională a acestora.
●Integrarea politicii pentru tineret în toate domeniile de politică relevante ale Uniunii, în conformitate cu ●Strategia UE pentru tineret 2019-2027, pentru a încuraja integrarea punctului de vedere al tinerilor în procesul de elaborare a politicilor la toate nivelurile.
Solidaritate. Colaborare. Dezvoltare.
#EYY2022 #AnulNostru #DiscoverEU #voluntariat #tineret #proiectedesolidaritate #CorpulEuropeanDeSolidaritate #comunitate #EuropeanYouthYear2022 #SaschizVillage #SmallVillageBigDreams